• Le doyen de la presse Européenne

Una festa antica : a Sant' Andria

Tutti l'anni, ogni 30 di nuvembre, a Corsica festighjeghja a Sant'Andria.
Una festa antica : a Sant’Andria


Tutti l’anni, ogni 30 di nuvembre, a Corsica festighjeghja a Sant’Andria. Ghjente mascherati vistuti di panni frusti, una pricantula, eccu un « rituale » anticu per marcà a fine di u vaghjime…


Sparita forse dopu à a prima guerra mundiale, a festa di a Sant’Andria, dedicata à l’apostulu, hè vultata, à pocu à pocu in i paesi è cità di Corsica dopu à a perioda di u Riacquistu. Masimu cù u travagliu fattu in Aiacciu da Rinatu Coti. Ma, secondu à parechje testimonii racolte in certi paesi di u circondu aiaccinu è altrò, esistia. Di fattu, issa festa hè celebrata in assai paesi induve ci hè un raportu strettu cù a natura. In Russia, Rumania, Greccia, Scozzia induve « The Sant’Andrew’s day » hè a festa naziunale.

Oghje, femu troppu u sbagliu di paragunà a Sant’Andria cù a festa d’Halloween. Issa festa t’hà radiche celtiche è a notte di u 31 d’ottobre, i morti vultavanu Ritruvemu quì, d’altronde, una leia cù a festa di i morti cristiana. Mentre chì a Sant’Andria ùn hè, benchè dedicata à l’apostulu, una festa religiosa. Marca a fine di u vaghjime è, à pocu à pocu, l’entrata inde l’inguernu. Una perioda chì s’hà da compie cù u Carnavale, di ferraghju. Eppuru, ci seria una sumiglia cù, in certi paesi di l’isula, zucche viutate induve s’accendia una candela...


I valori di spartera è di sulidarità

Di manera tradiziunale, a fine di i vaghjime principia l’ondeci di nuvembre, ghjornu di a San Martinu. A ghjente mettianu da cantu e racolte per tene tuttu l’inguernu (carne secca, frutti passi, frutti secchi…). Ma a tradizione di a Sant’Andria marca dinò un mumentu di spartera è di sulidarità per i più poveri. Tandu, quellu ghjornu, quelli ch’avianu pocu, eranu mascarati di carbò è di panni frusti (eranu po esse i so panni), è si n’andavanu à pichjà ind’è a ghjente per dumandà robba da manghjà. Ma, ci vulia a pricantula (un speziu di recitativu…). Issa pricantula scambia secondu à i lochi di Corsica : « Aprite, aprite à Sant’Andria, chì vene da longa via, è t’hà una longa schiera in cumpagnia. Aprite, me donne pulite. Aprite è ùn tardete, chì li pedi sò ghjilati...È s’è v’ùn aprite, monda casa sinterete... »

Tandu, a ghjente aprianu è dava qualcosa à isse persone quì chì pudianu esse dinò zitelli.

Oghje, i tempi sò scambiati ma dapoi guasgi trenta anni, a tradizione hè vultata. Sta volta, sò i zitelli chì a festighjeghjanu. À spessu, sculari di tutti i lochi di Corsica. L’aspettu festivu piglia a suprana ma i maestri cercanu, à tempu, à tramandà i valori di spartera è di sulidarità. Mascherati, i zitelli facenu u giru di u paese o di u quartieru s’ella hè una cità, è dumandanu robba da manghjà à traversu à a pricantula. Certe volte, pò accade ch’elli cantanu una canzona. Ognunu porta una sporta è pocu impreme quale hè chì t’hà a più carca, piglianu tuttu è spartenu dopu in a corti di recreazione : mele, clementine, mandarine, castagne, noce, nuciole, biscuttini, canistrelli... Ponu, certe volte, dà, ghjust’à puntu, una parte à i più poveri.
« L’origini d’issa festa in Corsica hè difficiuli da datà,
spiegà Tony Fogacci, maestru di cunferenze à l’Università di Corsica è specialistu di i riti, si pò truvà Andria in parechji casati corsi (Andreani, Andreucci). Hè un santu patroni impurtanti in Sardegna (Gallura) è altrò... »

Oghje, ciò chì hè una bona hè chì issa tradizione hè sempre viva. Si mantene è l’usu hè tramandatu…Tandu, s’è vo site in paesi o in cità è ch’è vo sintite pichjà à a vostra porta issu 30 di nuvembre (forse a dumenicata dinò), ùn vi scurdate di dà un qualcusellu à i zitelli...

Ph.P.
Partager :