• Le doyen de la presse Européenne

U spiritu luminosu di Laura Mattei

Di ceppu zicavese, iss'artista hà sceltu a pittura per sprime u so arte.
U spiritu luminosu di Laura Mattei


Di ceppu zicavese, iss’artista hà sceltu a pittura per sprime u so arte. Un percorsu tamantu per una donna chì hà fattu di l’inchjostru di China culuritu a so tecnica di travagliu. È chì esce a settimana scorsa, d’una mostra à u Lazaret Ollandini in Aiacciu...


Passiunata dapoi a so zitellina d’arte è masimu di disegni, Laura Mattei hè stata custretta d’aspettà monda per sprime u so arte. Qualchì annu per una donna chì era zitella in tempi di a seconda guerra mundiale. Un’epica dulurusa induve a famiglia si ne parte in u Maroccu. « U me babbu era duttore, spiega l’artista, anzianu resistente, avia messu a so vita à aiutà à l’altri. »

Di fattu, u viaghju serà u filu di a pittore durante a maiò parte di a so vita. Dopu à a guerra, a famiglia si ne và in Culumbia per una decina d’anni. Hè quì chè Laura ampara u spagnola, ciò chì li serverà dopu quand’ella sceglie, appena più tardi di travaglià nantu à u mistieru d’interprete. « Era una passione, masimu ch’aghju fattu monda paesi. »


Da a lingua à l’arte

Cusì, Laura Mattei face a so strada. Dopu à u so bascigliè ottenutu in Bogotà, seguita u so percorsu cù studii di lingua. Eppo, à partesi di a fine di l’anni sessanta, decide di scambià tuttu. « Aviu sempre u disegnu, piattatu in fondu à mè. U travagliu di e lingue ùn mi cunvenia più. Aghju vulsutu passà à l’arte. »

Tandu, l’artista hè ricivuta à un cuncorsu per entre à a famosa scola naziunale « Les Beaux Arts » in Parrighji per una furmazione di qualchì annu. Ma per ciò chì tocca à fà di l’arte u so mistieru, ci vulerà à aspettà torna appena. U gustu di viaghjà permette à l’artista di sulcà, in core à ella, paisaghji, ritratti, muntagne, uceani, fiumi...una « surghjente » chì, l’avemu da vede, serà à l’origine di a so spressione artistica. Cusì, è da l’Australia, à a Spagna, passendu per l’India, u Brasiliu o a Reunione, Laura Mattei riesce à avè a sperienza necessaria per sprimesi. Ma principia cù u duminiu astrattu nanzu di passà, à pocu à pocu, à u figurativu. « Una scelta chì s’hè imposta di manera naturale. »

Laura cerca à mette in vale in u so arte, una certa luminusità à mezu à culori vivi ma micca sempre. È t’hà, d’altronde, a particularità di travaglià cù un inchjostru di China culurita chì dà un estru particulare à e so tele. « Hè una tecnica ch’aghju amparatu in u nordu di l’India. »

Cusì, è dapoi guasgi un mezu seculu, l’artista, chì s’hè messa à u figurativu, hà fattu u giru di u mondu è prisentatu qualchì mostra in Cluses, Genève, Nizza, fruttu di u so travagliu. À tempu, hà travagliatu à a Reunione induve ella tenia un attellu dedicatu à tutti, ghjovani, anziani, principianti o micca. A Corsica, induve ella hè stallata dapoi una decina d’anni, hè sempre sculpita in u so core. Hè quì ch’ella cuntinueghja, oghje, à campà di a so passione. « In Zicavu, sò a più felice di e donne, ci hè una qualità di vita ch’ùn si ritrova micca altrò. Mi seria piaciutu à parlà a lingua di i me antenati, a capiscu ma babbu parlava corsu fora di a casa. »

A mostra prisentata à u Lazaret sin’à l’ondeci di ghjugnu hà cunnisciutu un successu. L’arte, ella, continughja a so strada passendu da a ruralità à una vita più muderna. Ma u più impurtante hè di mantene un certu spiritu è pudè tramandà.
Partager :