• Le doyen de la presse Européenne

Sapè Fà : Saveriu d'Orazio, pescadore

Pescadore dapoi guasgi cinquanta anni in Aiacciu, Saveriu d’Orazio face campà una pratica antica chì sparisce à pocu à pocu ind’è noi…

Saveriu d’Orazio, pescadore
Un usu sputicu


Pescadore dapoi guasgi cinquanta anni in Aiacciu, Saveriu d’Orazio face campà una pratica antica chì sparisce à pocu à pocu ind’è noi…


Una matinata assulanata in u vechju portu d’Aiacciu. Nantu à a calata, unepochi di pescadori discorrenu. Frà elli, Saveriu d’Oraziu, accetta di sfuglià qualchì pagina di a so vita. Una vita particulare, quella di pescadore, un usu sempre prisente da tempi fà ind’è noi. « Aghju cummenciatu à deci anni, spiega l’artisgianu, socu natu in a « spasa » d’una famiglia di pescadori. Da u cantu di mamma, in Prupià, i Poli è d’u cantu di babbu in Aiacciu. »
Di fattu, nantu à trè fratelli, serà u solu à piglià issa strada quì à partesi di l’anni settanta. Ma frà tempi, hè un ghjucadore di ballò chì t’hà un certu talente. Ghjoca à l’Olympique è u Gazelec. « Diceni ch’aviu qualità, aghjusta u pescadore, diviu andà à fà una prova in Nizza ma, à l’ultimu mumentu, aviu dicisu di stà quì. Masimu chì u me fratellu Larenzu avia lasciatu a pesca. Ci vulia à aiutà à babbu. »

Una manera antica di travaglià

Hè cusì ch’à 15 anni, Saveriu colla nantu à u « Sauveur », battellu di u so babbu Pierrot chjamatu cusì in umagiu à u so ziu sparitu in mare vicinu à Menton. Un battellu chì, d’altronde, hà francatu l’anni postu ch’ellu hè adupratu torna oghje da Saveriu. Un battellu « nustrale » d’una certa manera. « L’avemi accunciatu di sicuru ma tinendu sempri l’usu di nanzi. »
Per u pescadore, a manera di travaglià hè listessa dapoi cinquanta anni. Un usu sputicu tramandatu da u so babbu. « Oghji, ci voli guasgi à avè u bac par essa pescadori, dumandani trè anni di scola. Par mè, u mistieru s’ampara nantu à u « tarrenu », in mari... »
A pratica hè antica. Pone e rete duie volte u ghjornu, à u ciuttà è u pisà di u sole. Tirà le, smaglià...Ciò chì dumanda di pisà si certe volte à trè ore di mane. «Ùn si contanu l’ori ! Basta à avè i cundizoini pà sorta in mari. »
Treghje, urate, paracuti, crovi, uchjate, scorpine, dentici, capponi, eccu ciò chì si trova in e rete di u pescadore. S’è u delfini ùn passanu micca per quì... « D’inguerni tempi fà, a pratica era più diversi. Certi pesci cum’è i boghi par qualchì pescadori, zini o d’altri pesci par d’altri. I risorzi ùn mancavani micca. Eppo, ci era u mondu. In ogni battellu, ci era 4 o 5 marinari. Tutti i famigli campavani bè. Oghji, hè monda più duru. Cù a mudernisazioni è i leggi, u mistieru sparisci»
Oghje respunsevule di a prudumia di i pescadori in Aiacciu (ci n’hè trè altri in Bastia, Balagna è Bunifaziu), Saveriu d’Oraziu cerca à difende u mistieru. « Quindeci anni fà, ci era 600 battelli, oghji s’ellu ci n’hè quaranta, hè assai. Semi 178 pescadori à circà à fà campà l’usu, frà elli semi à mità à a retirata ma attivi. Hè assai difficiuli di travaglià secondu à i leggi imposti da l’Auropa. Senza scurdà si di i prezzi. À l’epica di i Franchi nanzi à l’annu 2000, u chilò di treghi era vindutu 120 Fr, oghji semi à 20 euros u chilò vintitrè anni dopu. »

Un mistieru in periculu

Una di l’attività i più impurtante di u pescadore hè da u primu di marzu à u 30 di settembre : a ligusta. « A pesca, ùn hè listessa, ci voli à avè reti più maiò è aspettà dui ghjorni nanzi di tirà. Diceni chì a ligusta aiaccina t’hà un gustu particulari. Serà forsa a prufundezza di u mari in certi lochi... »
Oghje, Saveriu è d’altri pescadori cercanu à mantene una tradizione chè l’origine si perde in u tempu. L’epica induve, si vindia u pesciu in i quartieri aiaccini da u pescadore stessu o a so moglia. Un usu chì sparisce à pocu à pocu è chì purterà cun ellu, appena di l’anima aiaccina. Ma fine tantu ch’un bracciu serà quì per fà la campà, issa tradizione serà viva…

Ph.P.
Partager :