• Le doyen de la presse Européenne

Casa Costa : l'estru anticu di l'ancianu aiacciu

Stalla dapoi u 1878 à a piazza Foch , à cantu à a merria, a casa Costa
Stallata dapoi u 1878 vicinu à a piazza Foch, à cantu à a merria, a casa Costa ci permette di sfuglià qualchì pagina di a storia aiaccina. Cinque generazione dapoi Antolino, u primu, tenenu listessu filu…

Jacques Costa, monda cunnisciutu in Aiacciu, masimu in i vechji quartieri di u Borgu, a piazza Foch, u carrughju drittu, u Domu o a Calata, s’hè spentu u 23 d’aprile scorsu. Un omu chì hà passatu a so vita sana quallà in a buttega di piatti, è materiale di cucina, chì porta sempre u listessu nome dapoi u…1878. « Hè u più vechju magazenu di a Cità Imperiale ch’ùn hà mai scambiatu di pruprietariu », spiega Jean-Michel, u so figliolu, chì, natu in st’ambianza quì, hà ripigliatu a fiara, semu generazione generazione, à partesi da u me arciarcimissiavu, Antolino, ad avè tenutu sin’à d’avà… »

Di fattu, hè Antolino Costa, u primu in u 1878 chì hà apertu una buttega chì vindia, à l’epica, articuli di pesca. « Ci era un pocu di tuttu : articuli per nettà a casa, articuli di pesca, canne, lampere, terraglia… À l’iniziu, u lucale era chjucu, babbu avia fattu scambiamenti in l’anni sessanta… »

I sti tempi quì, si vindia ancu l’essenza…À pocu à pocu, u stabulimente hè cresciutu è hà seguitatu l’evoluzione sucetale. « Ci era i primi tempi, l’aluminiu, eppo tutti i stuvigliami. À partesi da l’anni settanta, i picculi stuvigli elettrichi. Aviamu dinò, aghjustatu e liste di matrimoniu…À pocu à pocu, cù babbu, avemu cercatu à prupone prudutti di qualità… »

« Aiacciu hà persu a so identità »

Jean-Michel, ellu, hà passatu a so zitellina in u magazenu. « Aghju principiatu chjucu, ghjunghjiu à dà una manu à babbu. Ma à 22 anni, è dopu à i studii, aghju travagliatu quì. Sò 33 anni ch’eu ci socu… »

Cum’è monda famiglie aiaccine, i Costa anu un cugnome : si chjamanu Munninu. « Avemu cercatu l’origine ma ùn l’avemu micca trova. Babbu parlava pocu, face ch’è noi t’avemu pocu rinsignamenti nantu à sta parolla. »

Per tarruccà, un « arte » aiaccinu, i clienti ghjucavanu : « O Mr Munninu, quantu costa què ? », « Costa…Costarà…Ùn mi chjamu Munninu, mi chjamu Costa… »

« U spiritu hè statu scambiatu. Semu ingrandati quì cù a me surella Marie-Jeanne, ci eranu i vechji chì pusavanu è chjachjaravanu nantu à i banchi. Aiacciu hà persu a so identità. Dece anni fà, quandu certi clienti entravanu in u magazenu, dicianu : « In fine, un Aiaccinu »…

À 55 anni, Jean-Michel s’avvicina di a retirata. Ma ùn ci pensa ancu. U so penseru serà piuttostu di pudè tramandà un filu vechju di 150 anni à a so figliola Sandrine (24 anni). « Hà fattu studii di dirittu è in più, ùn hà stu filu di u cumerciu. Serà difficiule… Ma si pò sempre sperà. »

Aspettendu, Jean-Michel stà u guardianu sopra locu…Per ciò chì tocca à u so babbu, sparitu d’aprile, l’umagiu ch’ellu meritia hè statu resu in a catedrale à a fine di lugliu.

F.P.
Partager :