• Le doyen de la presse Européenne

U destinu musicale d’Antone Parodin

A guasgi l’età di sedeci anni- i festighjerà di ferraghju- stu ghjuvanottu chì t’hà e so radiche in Portu è Marignana, face a so strada in l’universu di u cantu è di a musica corsi. Passiunatu, à tempu, di lingua corsa, mantene un certu estru nustrale…
« U valore ùn aspetta l’anni », scrivia Corneille, tempi fà. Duie parolle ch’è noi pudemu aduprà per Antoine Parodin. Guasgi sedeci anni (u sedeci di ferraghju) è una maturità maiò in a so spressione. Musicante (ghitarra, sassofonu), cantadore (l’anziani cum’ è Tino Rossi, i fratelli Vincenti è quelli d’oghje, Canta, i Chjami, Voce Ventu), face a so strada à mezu à i più famosu…Un chjassu sulcatu, per ciò chì tocca à a lingua, nantu à i passi di u so babbu.

Ottu anni di cunservatoriu
« Mi parlava sempre in corsu, spiega u ghjuvanottu in u a lingua abbastanza linda è ricca, i vechji dinò. In caffè cù babbu, cù minnana è u mo missiavu si parlava sempre corse, in paese dinò. Sò cresciutu inde st’ambiu quì. Appena nustrale. »
Dopu avà fattu i so primi passi in corsu, Antone principia a ghitarra ottu anni fà. « Mamma m’ hà messu à u cunservatoriu, aghjusta u musicante, à dilla franca, m’hè piaciutu monda di ghjucà d’un strumentu. Babbu chì sona appena, m’avia messu nantu à u chjassu… »

Ghitarra è sassofonu
Dapoi u 2013, face a so strada à u ritimu di trè ore à settimana (duie di teuria è una di pratica). Vene di passà u Certificatu d’Educazione Musicale (CEM) chì valuteghja u primu ciculu è hà passatu, cù successu, u cuncorsu d’entrata à u Diploma d’Educazione Musicale, un nivellu più altu. Frà tempu, travaglia u so strumentu in casa. « Ùn contu micca l’ore, ogni volta ch’eu t’aghju una stonda, pigliu a ghitarra. » Tandu, u so nivellu hè cresciutu. Per prova, hè capace, oghje, in quattru è trè sette, d’accumpagnà un viulinu, di truvà accordi d’una canzone, è, di sicuru, di cantà. Un’altra passione… « Di fattu, aghju principiatu cù minnana. Zitellu, mi facia ascultà à Tino Rossi o d’altri anziani. Face chè oghje, possu sunà è cantà stu genaru è, à tempu, i gruppi più muderni. Ma, di regula, mi piacenu tutti i genari di canzone o di musiche. »

S’è noi sfugliemu a so vita, pare chè Antone Parodin t’hà più di trenta anni. U cantu è a ghitarra l’anu permessu di creà qualchì annu fà, un primu gruppu cù amichi in paese : I canterini. « Aviamu fattu a prima parte di Felì è Canta u Populu Corsu, à u Palatinu,eppo dinò à l’occasione di i Pescadori in festa. » À tempu, travaglia u sassofonu à a musica municipale, cù Paulu Mancini, « una referenza, ampargu assai cun ellu. »

I Canterini è l’Avvinta
Musicante, Antone scrive dinò cù i so cumpagni di « L’avvinta », u so gruppu d’oghje. « Semu sette cù Larenzu Matteaccioli, Lisandru Bonini, Ghjuvan Filippu Snaider, Matteu Carlotti, Massimu Guazzeli è Francè Muraccioli. Ognunu porta a so petra. Scrivu è cumpogu ma tuttu u mondu s’impegna. Èd avemu avutu a furtuna d’avè scritti di Ghjacumu Fusina, Petru Canon. U titulu di u gruppu hè statu datu da u mo prufessore di corsu, Ceccè Lanfranchi, una leia cù l’apertura à u mondu. Ghjè qualcosa chì mi cunvene assai. »

Sempre a ghitarra in manu, Antone hà quantunque sunatu cù Jean-Jacques Gristi è participatu à un staziu à e notte di Patrimoniu. Segnu, ch’ellu hè, per quelli chì ùn lu cunnoscenu micca, dighjà una referenza malgratu i so sedeci anni. « Ùn mi pigliu micca u capu. Cercu, solu, à fà campà a lingua di i mei è a musica. Facciu u mischiu, à modu meiu, di u classicu è di ciò ch’e sentu. Aghju avutu a furtuna di pudè arricchiscemi cù ghjente cum’è Petru Canon, Ceccè Lanfranchi, Ghjacumu Fusina, Ghjuvan Michele Armani. Mi permette d’avanzà. »

Un chjassu sulcatu anni fà, chì senza sapè la, sbuccherà forse nantu à qualcosa di musicale…
Partager :